Proiecte „Anghel Saligny”

Consiliul Județean Brăila - Proiecte „Anghel Saligny” 

 
Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” presupune implicarea instituțiilor administrației publice locale în vederea realizării obiectivelor de investiţii care permit asigurarea în cel mai scurt timp a unor servicii esenţiale pentru creşterea calităţii vieţii în toate localităţile din România, punându-se mai mult accent, în conformitate cu obligaţiile prevăzute în legislaţia internă şi europeană, pe apă şi canal, drumuri şi reţele de gaze.
La nivelul județului Brăila au fost semnate 20 de contracte de finanțare prin Programul  Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 267.904.478,32 de lei, cea mai mare parte a acesteia, în cuantum de 41.136.785.56 de lei, fiind alocată Consiliului Județean Brăila, pentru lucrările efectuate la drumul județean 255 A.
Acest program de investiții reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea unităților administrativ-teritoriale din județ, beneficiul direct aparținând cetățenilor din județul Brăila, care vor dispune de utilitățile publice necesare.
Pe raza județului Brăila, sumele alocate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, beneficiarii și obiectivele sunt următoarele:
  • 1. Municipiul Brăila – Modernizare străzi în cartierul Comorofca – 12.300.000 lei;
  • 2. Municipiul Brăila – Modernizare străzi în cartierul Nedelcu Chercea, etapa a II-a – 30.700.000 lei;
  • 3. Consiliul Județean Brăila – Reabilitare Drum Județean 202 D – 25.921.086,80 lei;
  • 4. Consiliul Județean Brăila – Reabilitare Drum Județean 255 A, pe tronsonul cuprins între km 30 și km 44+084 – 41.136.785.56 lei;
  • 5. Orașul Făurei – Realizare trotuare pe străzile din U.A.T. Făurei – 6.976.001,94 lei;
  • 6. Comuna Bărăganul – Modernizare străzi locale în comuna Bărăganul – 12.000.000 lei;
  • 7. Comuna Bordei Verde – Modernizare drumuri de interes local în comuna Bordei Verde – 12.000.000 lei;
  • 8. Comuna Chiscani – Modernizare străzi comuna Chiscani – 15.623.228,49 lei;
  • 9. Comuna Frecăței – Asfaltare DC 57 tronson DJ 212 A – intrase sat Titcov – 8.000.000 lei;
  • 10. Comuna Galbenu – Reabilitare străzi în comua Galbenu – 3.926.889,84 lei;
  • 11. Comuna Gemenele – Modernizare drumuri locale în satele Gemenele  și Găvani – 7.496.946,78 lei;
  • 12. Comuna Movila Miresii – Modernizare străzi în localitatea Movila Miresii – 6.221.613,53 lei;
  • 13. Comuna Romanu – Modernizare drumuri în satele Oancea și Romanu;
  • 14. Comuna Salcia Tudor – Asfaltare străzi în sat Salcia Tudor – 12.000.000 lei;
  • 15. Comuna Scorțaru Nou – Modernizare drumuri de interes local în comuna Scorțaru Nou – 8.000.000 lei;
  • 16. Comuna Surdila Greci – Reabilitare drum comunal DC 1 (DN 2B – str. Gării Făurei) – 1.576.270,71 lei;
  • 17. Comuna Șuțești -  Modernizare și extindere rețea de alimentare cu apă în satele Șuțești și Mihail Kogălniceanu – 11.257.046,74 lei;
  • 18. Comuna Unirea – Reabilitare și modernizare drumuri de interes local din comuna Unirea – 9.190.808,98 lei;
  • 19. Comuna Victoria – Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Victoria – 30.612.122,83 lei;
  • 20. Comuna Vișani – Reabilitare pod localitatea Vișani – 3.190.676,12 lei.